Las-o să moară
Las-o să moară încet
Capsată în borcanul cu miere
Departe de pielea care o cere.
Crudă avere.
Brut capital plătit.
Cu oase şi orele mele.
Preţioasele mele ore în care aş fi umplut hollywood-uri întregi
Cu diamante şi poteci
Pe care să meargă struţii ei de oţel.
Să mărşăluiască în noapte.
Iar luna auzindu-le pasul din cutiuţa de locuinţe
Să ne cheme să-i privim stupul infernal
În patul de lângă spitalul municipal
Unde Goya e sechestrat pentru închipuiri interzise.
Las-o să moară încet.
Becul să se stingă.
Lumina să vină de afară
Să pătrundă printre cablurile electrice
La faţa însângerată a viitoarelor noastre senzaţii.
