Toți în același întuneric

Periclităm

Averile celor zidiți.

Au lipit pe mine afișe

Și noi ca un mare afiș cu ochi

Am căutat muntele helicon în baia de acid

A fabricii.

Dintre toți am rămas câțiva cu

Convingeri

Și ceilalți, cu celelalte

Împreunați noi cu ele, ele cu noi

Le-am plimbat pe pântecul secundei.

Cei care se însămânțau cu ele

pe cale artificială

Renunțau.

Si pe când ultimul se zărea pe eșafod.

Păsări se trezeau în dimineața friguroasă.

Păi nu aşa.

Trebuie să faci aşa, şi aşa şi pe urmă aşa,

Dacă nu, ai pierdut.

Nu sta.

La jocul ăsta trebuie să-i împuşti în cap.

Pui ţinta pe ei şi apeşi.

Aici îţi scrie câţi ai omorât.

Cu cât omori mai mulţi primeşti mai mulţi bani,

Cu care îţi poţi cumpăra alte arme.

Când ajungi acolo unde arată săgeata,

Treci mai departe. Acolo e mai greu.

Trebuie să te mişti mult mai repede,

Să pui ţinta pe ei şi să tragi,

Imediat ce apar.

Uite-te cum i-am zburat capul.

Hai joacă-te.

Aşa. Învaţă să joci

Şi pe urmă putem juca împreună

Sau cu oamenii din toată lumea.

Pe strada Câmpia Libertăţii

Ascunşi în spatele minciunilor

Vorbim numai probleme

Cautăm să imităm răspunsuri

Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri

În spatele statuilor zeilor din Olimp.

Şi coborâm la staţia fără nume.

Fără urme şi imagine

Ca nişte proscrişi nădăjduim

Că v-om ieşi din geamantan

Cu batistă şi cravată curată.

Prin praful de cenuşă

Al ultimului asfinţit

Între două coloane delicate

De crini; îţi vom întâmpina primul sărut

În dimineaţa zilei de 22.

Şi aburii calzi te cheamă-n adânc

Sari peste balta ce faţa ţi-o taie

Şi cobori spre acolo unde oamenii plâng.

Prin porii lor ies stropi de răşină

Şi prin gurile lor valuri de fum

În birtul cel nou unde tristeţea domneşte

Cu toţii petrec chiar acum.

Chiar acum.

Se pipăie în camera de gazare.

Îşi aruncă priviri cutremurătoare

Care ar putea prăbuşi lanţuri întregi de biserici.

Dezbrăcaţi, cu măşti de Barbie, îşi ling picioarele schiloade.

Produse de calitate servesc produse de calitate.

Capsată în borcanul cu miere

Departe de pielea care o cere.

Crudă avere.

Brut capital plătit.

Cu oase şi orele mele.

Preţioasele mele ore în care aş fi umplut hollywood-uri întregi

Cu diamante şi poteci

Pe care să meargă struţii ei de oţel.

Să mărşăluiască în noapte.

Iar luna auzindu-le pasul din cutiuţa de locuinţe

Să ne cheme să-i privim stupul infernal

În patul de lângă spitalul municipal

Unde Goya e sechestrat pentru închipuiri interzise.

Las-o să moară încet.

Becul să se stingă.

Lumina să vină de afară

Să pătrundă printre cablurile electrice

La faţa însângerată a viitoarelor noastre senzaţii.

The Ten Commandments – este o lucrare care infatiseaza cele 10 porunci scrise in cod binar (numai din 1 si 0), o trimitere in primul rand la razboiul deja batran dintre stiinta si religie, dar si o viziune asupra faptului ca religia a intrat intr-o etapa a postmodernismului care-i sacrifica esenta.

Reductia acestor axiome etice la o insiruire de 1 si 0, pe langa faptul ca este socanta, impune prin simpla observatie necesitatea unui raspuns (pe care fiecare si-l va stabili) in legatura cu lumea in care traim, demistificarea acesteia si drumul simplificat pe care alegem sa-l urmam (masinismul – transumanismul).

Mormane de carne si de-ntrebari

Scotocesc, navalind in vacarmul asiduu

O serie de lanturi si de cugetari.

Tunel in tunel, separat de tuneluri

Prin hrubele gandului ard mistuiti

Barbugii-avocati, un morman de reziduri

Navalesc in mocirla unde sunt umiliti.

Si cu-n gand in gand decupez

Si patrund in alt gand

De pe alte meleaguri.

Si acolo-s vanat, de datoria ce-am dat

De a fi condamnat

Neincetat, timp de veacuri

Si veacuri.

Am in spate cativa si in fata putini

Si multimea devine o turma

In coate ma aplec

Ca sa pot

Ca sa trec

Hartuit de taioasa mea urma.

… si a fost ca si cum noi am fi martorii mortii noastre.

Acopera soarele plastifiat

Străbat în coloane

Tunelul turnat

Cu argint, cu păcat

Manechine la fabrica x.

Manechine la fabrica x

Captivi unui soare pictat

Prin cotloane,

Se ascund

În argint, în păcat.

Un iepure cu mitralieră

Geamul sare prin mine

Aflat pe partea cealaltă a foii de hârtie

Mă simt suflat de-o păpădie

Şi sunt condus tot mai departe

De cărţi de joc şi de noroc

Condus de obiecte.

Chiar şi omida nu este omidă

Ci fluture ea este.

Primesc un glonţ în ochi

Şi norii curg lacrimi pe căsuţa din copac

Acolo unde am aflat, că eu vorbesc dar totuşi tac.

Cine sunt cei care au prins de veste

Că nu se află în poveste

Şi ţin captivi în colivii,

Ochi de copii

Pentru a-i vinde.

Se-aşterne peste geam

O stea nestrălucitoare

Şi ce e ea ?

E oare ?

Steaua la care te închini.

Închini ?

În chin.

Qin, străluceşte în urmă

Qin, e trecutul hotar

În Qin, acolo se hotărăşte

Unde e mare şi unde e mal

Înainte ca zarurile să fie de os

În beznă, în grabă şobolanii au ros

Masa pe  care,

Acuma a stat, dar cândva

Timpul curgea în pahare.

(Nu-i de mirare că şi acum ne dorim

Un astfel de pahar din Qin)

Să vezi oraşul nostru sfânt

Cum cântă-n asfinţit.

Să vezi unde-am ajuns, şi ce-am clădit

Să vezi cu ochi de os

Prin ochiu-ţi verde luminos

Oraşul veşted de granit.

Dorm oameni, oameni trec, ei zboară

Ducându-şi ochiul lor de ceară

Ducându-l în sfârşit.

Pe aleile de nuc, posomorâte

Ce taie parcul sfredelit

Prădat de creaturile urâte

Se-aşterne cerul poleit.

De păsări-oameni, oameni-păsări.

E stârvul vechi, a putrezit

Iar casele acuma reci

Aşteaptă tainicul ghiveci

Pe prispa bântuită.

Duhoarea de metaluri aici nu a ajuns

Pe-o bancă de mărgele m-asez în vechiul port.

Corabia sperantei, motivului ascuns

Se-asterne pe malul de alge lucios.

Smaraldul de vise, de valuri străpuns

Coboară.

În urmă-i creste floarea

Iar eu cu ea

De val, de vis

Purtat.

Merg spre palat.

În locul regăsirii.

Cânta pe strada mea într-o dimineaţă

O pasăre ca un profet iniţial

Ce rătăcea, naturii să dea viaţă,

Încerca,

Dar ploaia se strânse în cerc,

Şi căuta ca să înece,

Prin ticăit de ceas deştept,

Prin ticăit de abur rece,

Prin tic şi tac, prin da şi nu.

Îndepărtând coroană de secunde,

Secunda-n sine dispăru,

Iar ea ritmat cânta să cânte

Şi viaţă dăruia naturii

Pe strada mea, pe strada fără nume,

Pe unde ajungi nicăieri,

Dar când ajungi trebuie să ceri,

Şi cauţi ce, şi azi, şi ieri,

Şi pururi… tic-tac, tic-tac, tac…. tac ….

Cânta,

Pasărea grea,

Pana uşoară,

Cerneala lichidă, prin lumea rapidă,

Cuvântul solid, prin templul grabit.

Am căutat ieri pe la amiază,

Ideea de fier, ascunsă-n bordel,

Cea care păşea încet pe rază,

Ce se numea: Raquel.

Soprana anotimpului rece,

Raquel: Iluzia vieţii

Imaginea lui Raquel

Raquel: Iluzia mea

Raquel: Privirea ta,

Stană de piatră pe punct

.

Şi ca şi-n punctele ce-am fost

Mă aflu fără vre-un rost

Căci eu semnific tot un punct

Într-o mare de puncte.

O să mănânc raţiune dinou

Şi ca un gândac pe lângă priză

O sa-mi bronzez visele cu ulei încins

 O să curg şi eu  

Şi-ntr-o altă existenţă  

Transformat în mine absolut

 O să trăiesc realul

]]> http://constantinvlad.wordpress.com/2007/07/15/daemonization/feed/ 1 Silenus picture-085.jpg picture-084.jpg picture-083.jpg picture-082.jpg picture-090.jpg picture-091.jpg http://constantinvlad.wordpress.com/2007/07/14/the-hanged-man/ http://constantinvlad.wordpress.com/2007/07/14/the-hanged-man/#comments Sat, 14 Jul 2007 00:35:40 +0000 Vlad Constantin http://constantinvlad.wordpress.com/2007/07/14/the-hanged-man/ ]]>